Home


Taina Kogaiononului - o calatorie initiatica

Varful Omu Putini sunt cei ce interesati de spiritualitate fiind, nu au auzit de Kogaionon, sau altfel spus de unul din centrii energetici al lumii. Se afla in tara noastra magica, si mai e cunoascut si sub numele de Muntele sacru al dacilor, sau pentru publicul larg: platoul muntiilor Bucegi, cu al sau varf de maxima intensitate energetica, varful OMU.

Se spune ca acolo in acel varf, se intalneste Cerul cu Pamantul, ca e a saptea chakra a pamantului Sahasrara, ce indeplineste pentru fiinta Pamant aceeasi functie ca si pentru fiinta umana.

Daca alegi sa urci pe Kogaionon, alegi de fapt sa faci o excursie initiatica. Insa nu se incumeta prea multi la un astfel de drum. Cele trei ore si jumatate, anuntate de indicatorul de drum si piscurile inalte ce se intind in fata drumetului, au menirea de a-i descuraja pe necunoscatori, pe cei mai putin indrazneti, ori mai putin dornici de initiere si autocunoastere. Telefericul urca numai pina la Sfinx, Leu si Babe, care sunt situate, ce-i drept, tot pe acelasi munte, insa unde nivelul energetic e un pic inferior celui de la OMU.

Sfinxul Nu intamplator Sfinxul priveste spre OMU cu veneratie... indicand directia drumului. Un drum catre OMUL din om.

Oare intamplarator se numeste OMU? Nu... Dupa cum bine stim cu totii nimic nu e intamplator... Cuvantul e informatie, iar informatia indica energia ce-o contine. Orice nume, denumire este inspirata, pentru ca nimic din ce e in cer nu este rupt de pamant.

Indrazneala, infruntarea celor 3 piedici iminente puse de Univers in fata celui dornic sa urce acolo pentru a se intalni cu Sinele sau divin, il conduc la statutul de OM, om cu O. Desigur un ingredinet esential e intentia cu care se porneste la drum, as putea spune ca aceasta face diferenta intre o excursie frumoasa pe piscuri de munte si o excursie magnifica spre inima ta, spre Sinele tau divin, pur si adevarat. Celui ce urmeaza aceasta intentie i se pun piedicile, celui ce doreste initierea i se incearca indrazneala, perseverenta si vointa. Prin asta am trecut si eu...

Desi in urma cu multi ani am mai fost acolo acum, intrand acum intr-o alta etapa de viata, am ales din nou sa urc. Sa-mi intalnesc din nou Sinele in cel mai pur mediu si sa ma privesc in oglinda perfecta a Universului oferita cu generozitate de acel centru energo-informational al lumii.

Am pornit la drum stiind ca ma voi intalni cu Dumnezeu.Si... asa a fost.

Da.... Desigur ca EL e pretutindeni, insa nu pretutindeni iti vorbeste asa, nu pretutindeni sentimentul e atat de coplesitor. Oare intamplator Moise a trebuit sa se urce pe munte pentru a vorbi cu Dumnezeu? Oare Iisus a stat patruzeci de zile in pustiu pentru ca altfel nu-l putea intalni pe Dumnezeu? Desigur ca nu... Initiatii trec si ei prin examene, au nevoie de confirmari, iar pentru asta trebuie sa fie in anumite momente intr-un anumit mediu sau loc, mediu ce le permite linistea, mediatia, intalnirea cu Sinele.

Pe Kogaionon, cadrul, mediul, emotiile, si realitatea - e intr-adevar centrul info-energetic al lumii - isi dau mana. Va voi povesti acum ceea ce va poate fi util din experienta mea. Ceea ce stiu ca poate interesa si ajuta. Ceea ce e personal voi pastra insa... doar pentru mine.

La drum...

Totusi va voi spune care au fost mesajele lectie transmise de cele trei piedici sau mai bine spus, incercari:

1 - NU RENUNTA IN FATA PIEDICILOR mici sau mari, suvenite pe parcursul drumului tau, urmeaza-ti scopul propus si nu te lasa descurajat, indiferent de cicumstante; Poate ca universul te testeaza, iti testeaza dorinta, vointa si hotararea de a urma un scop, de a ajunge undeva. Fie un loc, fie o situatie.

2 - ASCULTA-TI INTOTDEAUNA MESAJELE TRANSMISE DE TRUP SI REACTIILE EMOTIONALE. Vocea sufletului e prezenta in noi toti si ne vorbeste intotdeauna prin senzatii si emotii, traduse uneori chiar prin ganduri clare.Spre exemplu, daca exista in tine senzatii de tensiune interioara puternica, inseamna pur si simplu ca nu trebuie sa te afli in acel loc. Daca te afli undeva si vocea interioara iti spune sa pleci, atunci pleaca.

Desi pot parea la prima vedere contradictorii aceste doua lectii nu sunt nicidecum asa.

Prima are in vedere situatia de ansamblu, scopul ales la inceputul unei actiuni care trebuie urmat.

Cea de-a doua are in vedere o situatie punctuala, ce se refera la o actiune de moment. Actiune ce se interfereaza cu drumul si poate... are chiar rolul de test.

3 - INVATA SA CITESTI MESAJELE UNIVERSULUI SI SA TE ROGI.

Daca Universul creaza in fata ta anumite situatii pentru a te atentiona de ceva, atunci acesta este un mesaj, sau altfel spus o sincronicitate. Aici va voi da un exemplu chiar daca este destul de personal. In asteptarea telecabinei, am purtat o discutie cu un ghid ce m-a asigurat ca drumul spre Omu e greu si nu se poate parcurge dus intors intr-o singura zi, ca e periculos, si e mai bine sa ma las pagubasa. Nu mai stiam ce sa cred... Apoi telecabina intarzia exagerat de mult, iar la intrare incepuse un soi de agitatie. Cauza? Urma sa soseasca o delegatie oficiala, ce desigur, in pofida asteptarii oamenilor ar fi urmat sa se urce inaintea tuturor in telecabina. Atunci am trecut de bariera impusa de regulile locale de a astepta in fara caldiruii si am urcat sa vorbesc cu vanzatoarea de bilete. Telecabina intarzia pentru ca avea probleme la un pilon si... ar fi putut sa mai dureze pina sa ia din nou calatori. Cat? Habar n-avea... Si... da, desi nu auzise de vreo delegatie oficiala, daca ar fi venit, desigur ca ar fi avut prioritate.

Atunci mesajul Universului catre mine a fost clar: NU URCA AZI. Mai e o zi si maine. Dar aceast maine, era ultima zi de sedere la munte, in plus se anuntase ploaie. Ce sa fac... sufletul mi-a spus iar: URCA MAINE. Am privit ceasul... 3 ore... sau 6... sau mai mult, cine stie... Era deja tarziu. Timpul deja nu-mi mai era aliat.

Urcam maine! Cu prima telecabina, am spus hotarata.

A doua zi insa telecabina a pornit cu un sfert de ora mai devreme, am intalnit un ghid ce ne-a spus ca drumul e destul de usor si ca-l putem parcurge in maxim 2 ore jumãtate... si ne putem intoarce linistiti sa prindem telecabina, ce circula numai pina la 3 jumãtate, si... in plus norii anuntati cu mult tam-tam de meteorologi, nu-si facusera aparitia. Era soare.

Rugaciunea

In noaptea dinaintea urcarii, stelele nu mai sclipeau pe cer ca in noptile anterioare. O ceata deasa se coborase peste munti. Atunci l-am rugat pe Dumnezeu s-alunge norii, macar pina la ora cand ne vom intoarce. L-am rugat sa ma lase sa ajung pe Kogaionon. A fost o rugaciunea simpla, sincera, scurta, pe care ce-i drept am repetat-o de cateva ori, insa cu foarte multa pace in suflet. Apoi mi-am spus: se va face voia LUI. Asta e tot. Ba nu... mi-am aminitit ca am trait in Atlantida si am fost preoteasa, si stiam sa alung norii si deci am incercat sa alung norii cu cunoasterea mea de fost atlant. Insa cu toate astea increderea mi-am pus-o deplin tot in divinitate. Actiunea mea am considerat-o un joc... Am spus iar, eu asta vreau, insa... faca-se voia TA.

A doua zi dimineata pe cer cativa nori albi fugeau care incotro alungati de un vant jucaus. Cerul deveni bleau.



Capre negre pe Varful Omu CALATORIA

Nu despre drumul frumos si spectaculos am sa va vorbesc. Nici despre caprele negre ce le-am intalnit si mi-au bucurat inima, nici macar despre vulturii ce survoleaza un peisaj minunat si mi-au tinut companie cand am ajuns acolo sus, pe Kogaionon. Ci despre calatoria mea interioara.

Am ajuns in doua ore pe OMU, mai repede decat ne asteptasem. Aveam o ora de meditatie, nu mai mult pentru ca vantul de intetea, iar nori cetosi incepusera sa se adune. Stiam totusi ca nu va ploua pina ne vom intoarce.

M-am trezit deodata in fata lui Dumnezeu. Era maretie si simplitate. Am avut impulsul sa-i spun dorintele mele, asa cum deseori fac in rugaciune. Sunt om... nu am reuntat la viata lumeasca, deci e uman sa am dorinte si sa-i cer universului ajutorul. Insa atunci s-a intamplat ceva... ceva la care nu ma asteptam. Am simitit deodata ca dorintele mele NU MAI AVEAU NICI O IMPORTANTA. Totul ERA si atat. Era pace, un prezent etern, era...

Dorintele? Da... ele trebuiau sa existe, insa erau atat de neinsemnate in fata maretiei universului. Erau... acolo intr-un colt din sufletul meu, dar mai important era ca ERAM.

EU ERAM, EU SUNT, EU VOI FI... INTOTDEAUNA CAT VA EXISTA UNIVERSUL. Acest sentiment sezatie se traieste, nu se poate descrie si atat. Desi l-am citit deseori, intelegerea si trairea lui intensa e altceva. Timpul e o iluzie, viata asemenea... un joc creat de gand si miscare, un joc izvorat din Dumnezeu.

Atunci am inteles ce inseamna dorinta in fata divinitatii. Asa cum o clipa e neinsemnata in fata vesniciei si totusi face parte din ea, asa si dorinta face parte din viata, este si trece... ceea ce e important e senzatia, sentimentul, emotia. Dorinta e numai o provocare. PROVOCAREA UNIVERSULUI CATRE OM, provocarea de a-L cauta pe Dumnezeu. Da... El e magul ce ne implineste dorinta. Fara EL dorinta e distrugatoare si creatoare de haos. Cu EL dorinta e un joc, iar VIATA SI FIINTA e mai importanta ca ea.

Crucea de pe Caraiman Am inteles extrem de clar ce inseamna detasarea de dorinte. Ceea ce conta era doar ca SUNT, nu ce am sau voi avea. SUNT aici, acum cu EL si voi fi cu EL TOTDEAUNA. IN ETERNUL ACUM.

STIAM... STIU...

Am plecat.

Pe drumul de intoarcere la un moment dat m-am oprit.

Informatiile veneau cu repeziciune.

- Aici a fost o mare, o mare imensa... ! am exclamat.

- Da, mi-a spus sotul meu, asa a fost. Ce nu stiai?

- Nu... Stai... Stai aici, pe loc. Simt valurile, simt forta apei, simt forta inceputului. Eram... un microorganism... atat de neinsemnat purtat de valuri. Vedeam parca cerul. Iar cerul era inourat deseori, asa ca acum... si vantul batea la fel. Cata forta. Cat de mica eram si totusi... Si totusi am devenit om. Atunci am inteles taina evolutiei si adevarul ei. O traim, la viteze uluitoare, iar trairea iti aduce o altfel de intelegere. Am evoluat trecand prin multe forme de viata, spiritul a crescut si a inteles lumea incet si sigur... devenea din ce in ce mai inteligent, mai specializat. Nu... nu e vorba despre evolutia descrisa de Darvin, eu vorbesc aici de evolutia sufletului. O specie n-a evoluat din alta, ele au ramas pina azi aidoma, in mare parte la fel, microroganisme marine ca acela, inca exista. Doar sufletul a fost calator, calator din specie, in specie, spre ceva din ce in ce mai inalt inalt, spre ceva... Atunci am mai primit o informatie: stadiul de om nu este finalul acesteia. E doar o faza. O faza de evolutie, ca si toate celelalte.

Am simtit puterea Universului, stelele... raze de lumina, foc cosmic, o imensa forta ce m-a dus... brusc undeva. Atunci am stiut altceva. Omul va fi atat de sus spiritual incat acum nici nu poate concepe, acel stadiu al fiintei nu se poate descrie cu mintea din stadiul de acum, asa cum mintea micului microorganism nu poate intelege stadiul de om. Si totusi informatia OM e in microorganism, pentru ca el tinde spre a deveni ceva... nu stie denumirea, ce anume vrea haba n-are, insa programul lucreaza tacut si exact. Atunci ca si-acum.Totul evolueaza. TOTUL. Asa cum si noi tindem spre ceva ce totusi nu putem concepe exact CE si CUM... Spre ceva SUBLIM, pentru care nu am cuvinte acum. Deci nu pot sa descriu.

Revenita pe Pamant la timpul prezent, i-am zambit si multumit divinitatii printre lacrimi...

Si... Totusi... un lucru nu mi-era clar. Am fost atlant, atunci... evolutia... n-a fost simpla. S-a blocat undeva. Ce s-a intamplat?

Raspunsul a venit clar:

- Ca si acum, si atunci cand erai atlant, tehnologia a fost mai avansata decat puterea voastra spirituala de a o folosi corect.
- S-a intrerupt evolutia?
- Intr-un fel da. Dar au ramas cativa ce au luat-o de la inceput.
- Dar atunci de ce ni s-a permis accesul la acea tehnologie? Cum am putut s-o creem?
- Fiinte de pe alte planete au intervenit in evolutia voastra. Insa nu cu modificari genetice, asa cum cred unii acum, de asta nu fost nevoie. Insa din interese personale, ei v-au daruit tehnologia.
- Tehnologia ne-a distrus?
- Folosirea ei incorecta de catre voi. Lacomia... mandria... ca si acum.
- Stai un pic! Aici chiar ca nu inteleg. Nu eram pregatiti ptr asa o tehnologie pentru ca nu eram suficienti de evoluati spiritual. Corect?
- Da...
- Dar daca ei erau evoluati atunci de ce ne-au dat-o. Nu stiau ca ne va distruge?
- Fiece rasa isi urmeaza propriul interes. Si ei voiau supravietuirea... voiau bogatiile pamantului... si voiau pentru asta sa traiasca in pace cu voi, insa explatand si stapanind pamantul. Nu le-a fost dat. Libertatea e permisa pina in momentul cand se intersecteaza cu legile universului, incalcandu-le.
- Vroiau sa fim o masa de manevra? Ceva... cam ca acum?
- Asa... da.
- Vom trece testul actual?
- De voi depinde totul... veti vedea daca lectia de atunci a fost invatata...
- O... Doamne... O vom trece...
- Da... aveti sanse mari.
- Deci am fost atlant... si multi atlanti s-au incarnat acum, tocmai din cauza acestei lectii, acestor vremuri... tulburi si frumoase totodata.
- Da...
Atunci L-am rugat:
- Stiu ca am fost atlant, dar... stii cum e omul, uneori il cuprinde necredinta, nesiguranta. Vreau sa stiu ca esti cu mine, ca am si acum puterile de atunci. Vreau sa stiu clar ca misiunea mea actuala este sa fiu indrumator de oameni. Daca este asa, atunci deschide in nori o fereastra pentru mine, in semn de confirmare.

Nori pe platoul Bucegi 2012 Am privit cerul iar raspunsul LUI nu s-a lasat asteptat. Am aratat sotului meu uimita fereastra creata in nori si l-am rugat sa faca o poza, cand fereastra deja nu mai era perfecta, insa magia divina imi vorbise prin ea.

Stiu ca am trecut intr-o noua faza a vietii, am urcat o treapta. Universul mi-a confirmat. Cam atat va pot spune despre aceasta calatorie initiatica. Nu e nimic nou pentru voi... asta stiu, poate doar confirmarea anumitor adevaruri.

Stim bine cu toti ca trairea acestora e altceva.

??Varful piramidei?? De aceea va doresc sa va faceti si voi calatoria... de fapt calatoriile initiatice, pentru ca intr-o viata poti fi mai mult decat una. S-o duceti pin la capat, in pofida piedicilor, ce nu fac decat sa transmita un mesaj ce se cere in acel moment inteles, si sa va incerce vointa. Va doresc sa va auziti vocea Sinelui vostru superior ce comunica atat de simplu, frumos si concret cu Dumnezeu. Fiece fiinta stie cand e momentul pentru ea sa plece in calatoria sa initiatica. Momentul, locul si timpul ii parvin clar. Doar intr-o astfel de calatorie puteti intelege pe deplin, prin traire, cuvintele sacre spuse demult de Iisus: EU IN EL SI EL IN MINE! Precum si... EU SI TATAL SUNTEM UNA...

Carla von Vlad


Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI


Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.


Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI


Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.


De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI


Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI


Terapia iertarii - metoda Kahuna

Yin YangIn urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI


Din tainele vietii...

Din tainele vietii In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI


Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)