Home


Libertatea… un dar si-o provocare

Libertate Da, trăim într-un timp al libertății, al posibilității de a fi, de a face, de a experimenta o mare diversitate de situații, emoții, sentimente, experiențe. Avem libertate, deși nu toți suntem conștienți de acest mare dar. Deseori e mascată de temeri, ne trezește sentimente contradictorii, ori ne întinde capcane ce par a fi însuși opusul său, închisori ale sufletului.

Și totuși libertatea este amețitoare, ispititoare și imposibil de refuzat. Cu toate acestea, chiar dacă știm că nu e benefic ca altul să aleagă pentru noi, deseori cerem sfaturi, pentru a pasa răspunderea altcuiva, în caz de eșec. Știm asta, și știm și că nimeni nu poate înțelege exact ce simțim și de ce, nimeni nu poate păși în locul nostru pe drum, nimeni nu poate trăi ceea ce trăim noi. Suntem unici și asta face parte din joc și din farmecul vieții.

Alegem clipă de clipă, ceas de ceas, zi de zi, uneori conșienți de alegere, de cauzele și motivele sale, alteori conduși de ceva pe care obișnuim să-l numim hazard, mână divină, destin, soartă, dar care nu este decât O ALEGERE INTERIOARĂ A NOASTRĂ făcută cândva, cu ceva timp în urmă. Electele se văd în timp, se materializează sub formă de destin și situații, fie peste o oră, o lună, un an sau o viață viitoare. Din motive încă necunoscute, universul răspunde intenției noastre, fricilor noastre, dorințelor noastre fie ele conștintizate ori ba, într-un mod nebănuit de exact, dar la termene de timp numai de el știute. Iar astea ne derutează și ne determină să negăm acest adevăr: creatorii destinului suntem noi.

Avem libertate, dar și răspunderea pentru ea.

Poate vi se pare hazardată această afirmație, însă privind cu atenție în jurul nostru și în noi, putem observa acest fapt. Chiar dacă la prima vedere putem spune că avem de-a face exact cu faptul opus pentru că deseori ne simțim prizonieri în situații, în relații, ori pur și simplu în viață.

Trăim într-o epocă în care ni s-au dat anumite libertăți. Mai exact toate. Libertatea deplină există la ora actuală pe această planetă ajunsă într-un punct culminant de cotitură, de răscruce a istoriei sale și a unei anume trieri la nivel spiritual. Trăim în era alegerii grâului de neghină. Iar acesta e un alt mare adevăr ignorat.

De ce ni s-a dat libertatea?

Pentru că tocmai această libertate ne provoacă la A FI NOI ÎNȘINE, la a scoate la lumină TOT CE AVEM ÎN NOI, la A DA TOT CE-I MAI BUN ÎN NOI, sau TOT CE E MAI RĂU, la a face alegeri uneori inimaginabile pentru noi înșine și deloc de imaginat acum câteva secole.

Iată mai jos o enumerare a libertăților de care avem parte, enumerare la care cu siguranță mai puteți adăuga;

- libertatea de a ne căsători, ori de a trăi împreună fără a fi căsătoriți, libertatea de a trăi în concubinaj, sau mai nou în „parteneriatul civil”;

- libertatea de a învăța carte sau nu, având învățământul gratuit, inclusiv la facultate si anumite mastere. Desigur dacă alegem cu adevărat să învățăm și ne ținem de carte;

- libertatea de a ne alege aproape orice profesie, fie că suntem femei sau bărbați, nu mai există departajare în funcție de sex, și nici de clasă socială. Ne putem împlini menirea dacă ea ne cheamă prin vocea sufletului;

- libertatea de a face sau nu o afacere, pentru că iarăși dacă nu avem banii de start, ne putem împrumuta, important e să avem ideii de milioane, nu să ne naștem milionari;

- libertatea de a face sau nu copii, pentru că putem avea realții sexuale protejate prin diverse mijloace;

- libertatea de a avea relații cu persoane de același sex;

- libertatea de a emigra în alte țări;

- libertatea de a călători;

- libertatea de a ne exprima verbal și mai important, scris, oricine având posibilitatea de a-și face un blog – gratis - și a scrie ce vrea;

- libertatea de a comunica aproape gratuit sau la prețuri modice indiferent de distanță – pe FB, prin mail, prin telefon și prin alte mijloace;

- liberul acces la informație – găsim pe net multe informații ultile, cât despre reviste și cărți, găsim orice gen, tip și subiect de literatură;

- libertatea de a ne alege orice tip de credință spirituală, ori religioasă și de a o practica ori nu. Există pe lângă biserici, scoli de spiritualitate, de yoga, de reiki, etc.;

- libertatea de a ne îmbrăca oricum dorim, hainele devenind accesibile oricui și moda extrem de diversă;

- libertatea de a asculta orice muzică dorim. Stilurile sunt extrem de diverse;

- libertatea de a ne prezenta lumii cum dorim, atât fizic – coafură, îmbrăcăminte, încălțăminte, cât și psihic – atitudine, caracter, mod de comportament, de a aborda orice modă;

- libertatea de a ne iubi pe noi înșine sau nu… DA, aceasta este acel mod de libertate căreia i se subordonează toate celelalte și de care depinde tot. A ne iubi pe noi înșine nu este echivalentul cu a fi egoist.

De ce toată această libertate?

Suntem testați prin aceste alegeri.


Fiecare din acele libertăți implică ALEGERI SUBTILE LA NIVEL DE SUFLET. La prima vedere ni se poate părea că anumite situații sunt TOT UNA, însă aparențele înșeală.

Deși inițial „invizibile”, totuși la nivel energetic, spiritual, sufletesc, DIFERENȚELE SUNT MARI. Traiectoria drumului ne poate schimba esențial și evident, destinația. Alegerile datorate libertăților sociale implică logica umană, logica divină, și întreaga gamă de emoții generate de diverse motivații. Izvorul ascuns al acestora e SINELE, adică esența ființei, noi înșine. Iar efectul alegerilor se produce asupra sufletului, spiritului și se reîntoarce la SINELE VEȘNIC, partea din noi ce trăiște o eternitate. Important este în ce dimensiune spirituală va ajunge și va trăi, la ce nivel energetic, în care anume din acele multiple cămări ale Domnului (sau mai modern spus, în care din acele universuri multiple).

Provocarea ei este neîntâmplătoare atât pentru minte, cât și mai ales pentru spirit. Mintea fiind totuși tot un produs al spiritului.

Un prim efect... DORINȚA, fără de care nu am putea evolua.


Dorința de a avea, de a face, de a fi, într-un cuvânt de A NE EXPRIMA.

De fapt asta vrea Dumnezeu de la noi. Ne-a dat libertatea, iar astfel tentațiile sunt mai mari, ele fiind deschise de multiple posibilități. Iar nouă nu ne rămâne decât să alegem SĂ FIM. Iar pentru asta e necesar SĂ DĂM ce-i mai bun. Să scoatem la iveală toate darurile cu care am fost înzestrați.

Și astfel tocmai datorită dorințelor noastre suntem în fața unor PROVOCĂRI PENTRU MINTE ȘI SUFLET.

Avem nevoie de: creativitate, curaj, voință, răbdare, muncă, talent, inteligență, înțelepciune si poate și altele. Însă chiar dacă punem toate acestea în joc, cine știe oare, cum va fi drumul, unde vom ajunge, când și dacă vom reuși.

Și astfel ajungem la al doilea efect și prin el la cauza reală pentru care ni s-au dat toate aceste libertăți.

Un al doilea efect INSTABILITATEA sau altel spus NESIGURANȚA.

Însă nesiguranța are ROLUL SĂU CLAR DE PROFESOR AL VIEȚII, iar acest profesor vrea să ne conducă spre două lucruri esențiale în evoluția spirituală:

1 - O MARE SIGURANȚĂ INTERIOARĂ.

2 - DEPĂȘIREA ATAȘAMENTELOR – sau altfel spus NON-ATAȘAMENTUL.

1. SIGURANȚA INTERIOARĂ
trebuie să se bazeze pe credința în Creator, nu pe propriul și micul nostru egou. Astfel ajungem în fața adevăratei provocări, ajungem să fim în fața provocării adresate sufletului: ÎNCREDEREA, CREDINȚA ȘI IUBIREA.

ÎNCREDEREA presupune aprecierea propriei persoane ca fiind rezultat al creatiției, toți fiind copii de Dumnezeu. Mai presupune sănătatea psihicului, echilibrul interior (adică evitarea exceselor de orice tip și a violenței), rațiunea sănătoasă (adică o gândire logică, inteligentă și înțeleptă).

CREDINȚA presupune încredere în CEVA ce nu vedem, dar simțim. Convingerea că există binele universal, încrederea în intuiția noastră, în emoții pozitive, în gândirea magică. Într-un cuvânt credința presupune deschidere spre viitor. Și desigur mai presupune încredere în bunătatea și corectitudinea Creatorului, a cărui logică, uneori, e drept nu este similară cu logica noastră. Deci nu ni se dă întotdeauna tot. De ce? Din motive bine determinate, însă numai de EL știute.

IUBIREA presupune bunătatea sufletului, compasiune, empatie, conștiința că suntem un tot cu viața ce ne înconjoară, de la simpla insectă la măreții munți, de la floare, la stea, și de la omul primitiv, la geniu. Toate născute de imaginația aceluiași măreț și unic CREATOR.

Iar această iubire este de fapt O STARE A SUFLETULUI, acea stare care generează o catitate mare de ENERGIE POZITIVĂ. Din ea se formează LINIILE DE DESTIN, se deschid autostrăzile sufletului, se nasc ideile, dorințele, inspirațiile, intuițiile, și în final realizările. Si apoi alte dorințe pornite de la un alt nivel, alte linii de destin, alți pași spre viitor și... spre noi înșine.

2. Prin NON ATAȘAMENT suntem provocați la detașarea de surse ce aparțin acestei lumi. La ruperea legăturilor prea strânse ale sufletului cu lumea materială, și în special cu persoanele pe care le credem SURSA binelui nostru, și le transformăm astfel în zeități, ori în idoli. Credem că fără ele că nu putem trăi (deseori acest lucru se întâmplă când ne îndrăgostim), dar în cele din urmă se ajunge la relații stresante de care totuși ne agățăm și nu reușim prea ușor să ieșim. Ne vampirizăm reciproc, ne prindem într-un joc inutil, ne acuzăm și avem așteptări și pretenții peste limitele normale. Prin non atașament însă, învățăm astfel că sursa REALĂ a bunăstării noastre spirituale și uneori materiale nu este O PERSOANĂ ANUME, ci DIVINITATEA. Divinitate pe care o găsim în jurul nostru pretutindeni, dar mai ales în noi înșine. În cerurile sufletului.

Da, libertatea este UN DAR, dar și O PROVOCARE la CONȘTIENTIZARE. La trecerea pe niveluri superioare de conștiință.

Libertatea ne provoacă să înțelegem scopul pentru care venim aici în această dimensiune pământeană, a unui imens univers cu multiple dimensiuni.

- am venit în aceasta viață pentru AUTOCUNOAȘTERE, pentru a ne afla ADEVARATUL EU.

- am venit în aceasta viață pentru A DESCOPERI LUMEA ȘI ADEVĂRURILE EI și a găsi CALEA DE A FI ÎN ARMONIE CU EA.

- am venit în această viață pentru A SERVI UMANITĂȚII, pentru a ne ÎMPLINI MENIREA față de ceilalti, oricare ar fi ea.

Însă e necesar să știm că nu putem alege cu adevărat decât dacă SUNTEM LIBERI, și ne SIMȚIM LIBERI, nu putem alege decât dacă AVEM MAI MULT DECÂT O SINGURĂ OPȚIUNE, nu putem alege decât când ȘTIM ÎN CE LUME TRĂIM, ȘTIM CE VREM SĂ OBȚINEM ȘI NE CUNOAȘTEM CU ADEVĂRAT SUFLETUL.

Credința și iubirea sunt aripile libertății, iar libertatea o dată înțeleasă corect, nu ne oferă nimic altceva decât creștere, dezvoltare, devenire, într-un cuvânt EVOLUȚIE, care nu înseamnă nimic altceva decât din ce în ce mai multă LIBERTATE.

Carla von Vlad


Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI


Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.


Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI


Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.


De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI


Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI


Terapia iertarii - metoda Kahuna

Yin YangIn urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI


Din tainele vietii...

Din tainele vietii In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI


Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)