Lumea Spirituala

Fa cunostinta cu tainele sufletului tau si vei afla misterele Universului...

Roata vietii si visul…

Sunt în vacanta, sunt la mare, totul e minunat, nisipul, valurile, pescarusii, miile de nestemate ce se nasc din îmbratisarea soarelui cu marea, mai frumoase decat diamantele de zeci de karate…
Nu am motive psihice speciale si totusi într-o noapte visez urît: un urs mare si unul mai mic se pregatesc sa ma atace. Stiu ca visul nu prevesteste ceva bun, ursul în vis semnifica necaz, boala, suparare mare, iar ursul mare din visul meu e al naibi de mare si de negru.
A doua zi în drum spre restaurant, ma lovesc la picior într-un mod aproape inexplicabil, împiedicandu-ma de nimic, aproape ca mi-am rupt degetele, merg greu, ma doare piciorul pana la genunchi, dar totusi nu renunt sa ma deplasez.
E vacanta... Îmi fac reiki, sotul meu ma trateza cu bioenergie si durerea ma lasa.
Seara îmi vine ideea sa deschid Tarotul. Fac acest lucru foarte rar, si totusi ceva ma îndeamna sa fac asta. Întrebarea sufletului meu e cum va fi drumul de întoarcere. Raman uimita de raspuns. Din cartea extrasa “Moartea” ma priveste cu ranjetul ei had. Nu se poate... Doar nu mi-e scris sa mor acum? Mai trag o carte, e Roata vietii - adica destinul dat de divinitate, apoi alta, este Iisus biruitorul. Ma linistesc, dar totusi întrebarile curg. Niciodata n-am mai tras cartea asta! De ce... Ce semnifica asta? Voi muri... ajung în Rai la Iisus...

În mod straniu a doua zi, de fapt seara, iar ma lovesc la picior. Acelasi picior, durerea abia uitata se amplifica, nu mai pot sa ma plimb, ma întorc în casa, iar aleg “Moartea” din cartile de Tarot...
Cu siguranta “ceva rau” se va întampla pe drumul de întoarcere. Nu conteaza cat de bun e soferul, ci uneori conteaza doar jocul vietii, care e astfel facut încat anumite lucruri NU se pot evita, deci în cazul meu ceilalti calatori din trafic pot fi imprevizibili, lucruri inevitabile se pot întampla.
Îmi fac “inventarul” la viata. Nu stau rau... am scris cateva carti, am articole, am ajutat oameni, am facut ceva initieri si totusi... simt ca misiunea mea nu este încheiata.
Îmi revad iubirile trecute, nu am regrete, nu ma tine nimic pe Pamant. Si totusi simt ca mai pot oferi destule din cunoasterea mea lumii, ca ma mai pot bucura de darurile minunate ale acestei forme de existenta... E clar NU vreau sa mor!

În ziua urmatoare durerea e din nou mica. Ma plimb deci dupa amiaza pe tarm, un tarm unde nu am mai fost niciodata... desi îl cunosc... De unde? Daca nu am mai fost acolo! Straniu... Ma opresc, privesc atent, este exact tarmul pe care l-am visat de nenumarate ori, l-am visat într-un vis ce mi s-a repetat deseori, în aproape aceeasi forma, în ultimii doi-trei ani. Tarmul e inconfundabil, are pietre mari, pe alocuri nu exista plaja, e exact ca în visul meu. Însa visul nu se rezuma la atat, de fiecare data visam ca îmi spuneam astfel: "mai am doua zile de vacanta, apoi totul s-a terminat"... Totul!
În vis regret ca nu pot face mai mult, plec de lînga tarm, urc niste trepte, ce le vad acum si în realitate, identice cu cele din vis si apoi ma trezesc de fiecare data cu inima batînd puternic si cu un sentiment neplacut.
Am visat visul de cel putin 10 ori în ultimii doi ani... Acum îl traiesc, sunt pe acel tarm, vad marea, treptele, si... mai am doua zile de stat la mare. E clar. Exista o mare posibilitate sa mor... exista posibilitatea ca zilele mele pe Pamantul acesta sa mai fie doar doua...

Uimita constat ca în sufletul meu este pace, acceptare si totusi... mai exista ceva, simt ca pot sa aleg sa NU mor. Ca pot schimba totul.

Desigur nu vreau sa enervez pe nimeni repetand acelasi lucru, dar... ma lovesc a treia oara la picior si stiu acum si semnificatia acestui lucru, picioarele sunt legatura cu Pamantul care la mine se clatina... e lovita... nu mai mai pot deplasa. Obsesiv deschid iar tarotul... si fara a dori sa devin extrem de previzibila cred ca ati ghicit, trag iar Moartea, urmata de Roata vietii si de data asta... de Maica Domnului – Împarateasa din carti. Urmeaza alte carti, alte întrebari. Sotul meu tace, zambeste, îmi spune ca totul e decis de Dumnezeu si viata omului e în mainile sale. Mister... Deci sa discut cu Dumnezeu.

Bine, fie ce-o fi... daca EL asta vrea. Devin totusi trista, vreau sa ies sa vad stelele. Se vad cel mai bine de pe tarm. Luna e în Scorpion, zodia mea. Cine stie daca voi mai privi cerul din acest loc, din acest unghi, din aceasta lume...

Iesim afara, însa nu e suficient de întuneric si atunci decidem sa ne mai plimbam. Trecem pe langa piata, de fapt e un balci ce pîna atunci îl ocoleam ostentativ. Nu-mi plac balciurile, cu lume multa, pestrita, ce tipa tare si se distreaza galagios într-un mod “grosolan”...
Totusi ceva ma atrage, si intru în piata, în balci, în jocul imens de lumini, vibratii si muzici. Muzica se aude diversa din nenumarate locuri, totusi ceva domina totul, ceva ce ma face sa ma opresc uimita în loc: o imensa roata colorata. O roata ce arata precum cea din cartile de Tarot, gandul îmi zboara la cartea numita Roata vietii. E identica cu cea din fata mea ce pare o materializare iesita din carti.
Ma atrage ca un magnet, ma apropii, o privesc fascinata. E colorata în rosu, culoarea chakrei de baza, cea a legaturii cu Pamantul, o muzica de tobe face roata sa dansese în ritmul sau, muzica specifica tot chakrei unu. Oamenii sa învart, fiind sus, apoi jos... precum valul.

Vad semne, analizez instinctiv, STIU... viata îmi vorbeste, de fapt Cel ce-mi vorbeste e EL. Stiu ca ma aflu în fata unei alegeri. Raman nemiscata lang? Roata reala. Îi simt puterea, vibratia, forta, simt tobele, simt culoarea, simt LUMEA si VIATA LUMEASCA cum îmi vorbeste. Simt ca ma îndragostesc brusc si nebuneste de viata, ca vreau sa raman aici, simt ca misiunea mea nu s-a terminat. Simt ca mii posibilitati mi se deschid. Privesc roata si încep sa-i vorbesc... O iubesc. Iubesc aceasta viata, dar si pe unicul ei Creator. Vreau sa raman înca o vreme AICI.

EL îmi vorbeste. Înteleg clar mesajul. Am acumulat suficienta cunoastere pentru a-i învata pe altii, am facut asta deseori si totusi acum am de dat un examen, un examen real. În josul liniei de picati este moartea, lumea de dincolo, cu nenumaratele sale frecvente si locuri. Trecerea examenului presupune viata, continuarea vietii mele pe acest Pamant, la un nivel superior.
Examenul consta în a aplica eu, propriei mele persoane exact acele lucruri stiute din cunoasterea mea. Dau examen... cu o miza mai mare ca “bacul”...
Asta era deci... Înteleg... E mult mai usor sa expui cunoasterea ta celorlalti decat sa o aplici în viata ta. Zambesc aminitindu-mi zicala: “sa nu faci ce face popa ci ce zice popa...”
Asa... Cunoasterea mea, trebuie sa o aplic chiar pe mine pentru a trece într-o noua etapa, pe un nivel energetic superior.
Oare croitorul va avea haina? Frizerul îsi va putea face singur o tunsoare faina? Hm... Ce sa fac? Nu pot întreba pe nimeni nimic, desi asta as vrea. Ar fi simplu, totusi e lectia mea personala.

Totusi vreau sa traiesc! Vreau? Fascinanta Roata a vietii îmi spune ca da. Sunt destul de tînara sa nu-mi doresc ca sa mor, sa ma bucur de viata, sa-i ajut pe ceilalti si desigur... sa învat lectiile ce urmeaza, lectii de nivel superior.

Nu primesc pe loc nici un raspuns de la EL, ce va fi, ce va face, ce voi face. Mister... În mod straniu constat ca nu mi-este frica, e doar dorinta de a ramane aici. Doar atat.

În cele din urma reusesc sa plec de lînga Roata, sa vad stelele ce stralucesc peste mare si luna din Scorpion...

Mai am o zi. Poate doar O ZI de viata... O zi de vacanta...

Îmi dau seama ca timpul e pretios, ca fiecare secunda a vietii pe Terra e un imens DAR, ca fiece fiinta inconstient îl cauta pe Dumnezeu, deseori unde nu trebuie, ca toti dorim sa ne bucuram de viata, dar deseori cautam în directii gresite, ca uitam ca am venit din eternitate sau de ne amintim de ea o întampinam cu teama.
Si astfel, deseori uitam de ADEVAR agatîndu-ne de lucruri inutile, fie ele oameni, principii, idealuri, dorinte.
Însa uitam ca procedînd astfel, principalul lucru ce-l pierdem e timpul. Iar acest pret, format din însasi zilele noastre e imens si extrem de pretios - e VIATA, ENERGIE, KARMA, DIVINITATE SI FIINTA - si totusi... îl platim în continuu pentru ca repetam iar si iarasi greseala, uitand sa SCHIMBAM calea ce duce la erori. Ori nu mai avem puterea, ori nu mai speram. Însa SPERANTA, CREDINTA, VOINTA SI IUBIREA sunt cheia spre bucurie si adevar. Si astea NU sunt doar vorbe!
TIMPUL e pretios, e viata, e energie, e miscare, e suflet. SI... ESTE mai greu sa VENIM aici, decît sa PLECAM!
Pamantul însa... ne iubeste pe toti, ne iarta, ne vrea binele, CHIAR DACA... uneori uitam acest adevar.

Ma plimb si îmi spun ca daca reusesc sa nu ma mai lovesc la picior voi trece examenul. Reusesc. Chiar daca alunec pe o pardosela proaspat spalata...
Seara îmi cer iertare tuturor sufletelor ce poate le-am suparat, cu voie sau fara de voie, cu stiinta sau fara. Îi iert si eu pe toti si le doresc doar iubire. Simt sufletul din fiece om, dorinta fiecaruia si dragostea de viata din suflete. Le iubesc... Iubesc tot. Si mai ales înteleg fiintele ce si-au dat ca si mine întalnire acum cu aceasta existenta efemera.

Îmi revad viata, îmi fac unele planuri de viitor, îi multumesc LUI pentru tot ce mi-a dat. Si recunosc... mi-a dat mult. Abia atunci realizez cat de mult mi-a dat. RECUNOSTINTA îmi inunda sufletul si plîng. Realizez ca daca n-am avut ceva, a fost întotdeauna alegerea mea, gresita, ori în necunostinta de cauza, ori un sacrificiu constient în sensul de a renunta, dar exclusiv alegerea mea. Puteam sa am toate lucurile ce le-am dorit daca actionam într-un alt mod... mod pe care si atunci îi stiam! Simt ca nu sunt suparata pe nimeni, nici macar pe mine. El mi-a dat mult...

Adorm cu aceste ganduri si visez cum iau de gat ursul negru si îl închid dincolo de un gard de sarma. De acolo ma priveste furios, dar neputincios. Zgaltaie gardul degeaba. Celalalt urs mai mic doarme adanc. Ursul mare urla nervos. Tensiunea e mare... ma trezesc înainte de a putea trece dincolo de gard si micul urs.

Urmeaza plecarea. Ne apropiem de masina.
“Stai un pic, îi spun sotului meu. Vreau sa merg la biserica, sa ma rog si sa cumpar Acatistul Maicii Domnului ca sa-l citesc pe drum în timp ce tu conduci, stiu ca asa nimic rau nu se va întampla.”
“Facem exact cum spui tu...”
Asa fac... Nu folosesc semnele reiki, nu folosesc nimic din Shamballa, nici macar din preotia Melchisedek.

Ajung acasa mult mai repede decat alte dati. Nu stiu cum, nu stiu cand. Din momentul în care am plecat pe drum nici o clipa nu m-am îndoit ca nu voi ajunge acasa cu bine, la casa asta lumeasca. Tot drumul m-am simiti în deplina siguranta, nici o secunda n-am crezut ca viata mea s-ar putea termina în aceasta calatorie.
Stiam, nu doar credeam. Stiam.
Viata mea era în mainile LUI si zambetul meu a fost prezent printre rugaciuni, peisaje alergand cu viteza masinii si muzica ce ne-a însotit de-a lungul întregului drum....

A.... cred ca trebuie sa va spun si despre ursul mic, negru, ce dormea. Printr-un VIS DIRIJAT (vizualizare) l-am trezit si l-am trecut si pe el dincolo de gard.
La urmatorul drum pe sosele de munte, o Dacie veche, neagra, urata, a depasit o coloana aparand brusc în fata noastra dupa o curba stransa. Am oprit noi, masina aceea in ciuda situatiei a accelerat si ca printr-un adevarat miracol, la o fractiune de secunda a intrat înapoi pe banda sa. Cativa centimetri a despartit acea masina de masina mea. M-am rugat, fara sa disper, o secunda. De fapt nici nu stiu cum a trecut acea masina “pe langa” masina mea. Sau pote a fost magie. A fost... altceva... M-am frecat la ochi crezind ca am visat. Nu, totul a fost real. Extrem de real. Dar extrem de ireal.

Acum stiu ca am trecut examenul... si Scoala vietii, continua, Roata vietii se învarte pentru mine în continuare si în concluzie lectiile nicicum nu s-au terminat.

Ma întreb cu toata seriozitatea, daca as fi sfatuit pe cineva sa faca exact ce-am facut eu, ar fi facut? Oare nu ar fi considerat ca IERTAREA proprie si a celorlalti, SMERENIA, ACCEPTAREA fara disperare a mortii, însotita totusi de DORINTA de A TRAI, RECUNOASTEREA GRESELILOR si RECUNOASTINTA fata de DIVINITATE, sunt lucruri prea banale si simple pentru a schimba ceva!?!
Oare nu ar fi zis ca citirea unei rugaciuni bisericesti – ce este un program info-energetic puternic – nu e decat deva demodat si nedemn de un maestru cu atîtea initieri ca ale mele? Oare nu ar fi zis ca sfatul e prost si nu merita urmat?
Oare credinta si iubirea ar fi fost considerate suficiente?

Deseori primesc mesaje de genul: “ma rog de mult timp si degeaba...”
De la o vreme ma tot întrebam: oare de ce rugandu-ne NU CREDEM în puterea rugaciunii?
Oare de ce ne complicam cu zeci de ritualuri, cînd adevarata FORTA consta în SIMPLITATE !

De ce? Pentru ca asa e construita viata! Asa a conceput Dumnezeu planul Sau. Pentru ca avem dreptul nu doar la o eternitate frumoasa, ci si la o viata pamanteana frumoasa si implinita, iar împlinirea trece prin întelegere, cunoastere, iubire... De-asta a pus EL în noi samanta ce naste dorinta, dorinta de fericire, pierderea ei, cautarea ei, apoi dorinta de cunoastere pentru a putea readuce fericirea înapoi.

ROATA VIETII are lectia ei... Viata ne îndeamna sa cautam, sa ne apropiem de cunoasterea cea mai înalta, de misterele lumii si de ezoterism, ca abia dupa ce am înteles si cunoscut totul - sau în fine... atît cît se poate cunoaste în viata sub acest aspect - sa ne întoarcem la simplitate, la simpla comunicare cu DUMNEZEU, fie prin dialog, fie prin rugaciune, sau printr-o vorbire de la suflet la Suflet.

Abia dupa aceasta întâmplare am înteles ca e magnific sa crezi, dar e foarte greu sa o faci daca mai întîi nu STII si nu VEZI, e nobil sa IUBESTI, dar e dificil sa o faci daca mai întai nu ÎNTELEGI fiintele, universul si viata, e sublim sa ai o relatie cu divinitatea, dar imposibil DACA nu STII, nu CUNOSTI, nu IUBESTI. Apoi... AI PRIVILEGIUL de a te întoarce la SIMPLITATE, pentru ca ea e este darul iubirii si-al vietii. E paradoxal, dar e purul adevar.

Pentru mine aceasta întâmplare a fost extrem de reala, dar deseori LA MOARTE putem doar medita. V-ati gandit vreodata ce ati face daca ati sti ca în mod real mai aveti doar doua zile de trait? Cum si în cel fel v-ati comporta, cum ati accepta asta? Cum v-ati lua la revedere de la viata, dar mai ales ce ati face pentru a o pastra?

Stiu ca iubirea, iertarea, recunostinta si credinta au multe trepte (niveluri info-energetice) ce duc la diverse niveluri ale lumii de dincolo, la Ceruri diverse, iar cel mai de sus dintre ele e poarta spre Rai...
Acel loc minunat chiar exista, si... ne asteapta pe toti, însa pentru a ajunge acolo, pentru fiecare din noi trebuie sa se învîrteasca de nenumarate ori Roata vietii.

Carla von Vlad