Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com


Buddhismul - calea de mijloc

Buddha Nu am să vorbesc acum despre Buddha și viața lui interesantă, căruia poate am să-i dedic un articol întreg, ci despre învățăturile sale care conțin în ele mult adevăr și înțelepciune. Buddhismul e din ce în ce mai răspândit în lume, pentru că se potrivește spiritului omului modern. Ne îndeamnă să cunoaștem, să vedem, să experimentăm, nicidecum să credem orbește. Prin asta el se diferențiază de religii. Pentru că buddhismul nu e nicidecum o religie. Deși oamenii i-au clădit temple și statui, Buddha nu s-a considerat niciodată pe el însuși o zeitate, ori vreun soi de guru căruia oamenii trebuie să-i dea ascultare ori să i se închine smeriți.

Și atunci ce e buddhismul?

O filozofie spirituală, un știință apropiată de psihololgie (pentru că explică foarte bine psihicul uman), sau poate doar un mod de viață cu rădăcini în trecut, dar care ne promite echilibrul și armonia atât de dorite, și necesare în lumea zbuciumată de azi. E o doctrină care ne înseamnă să filozofăm și să punem în practică. Să nu rămânem la faza de ideologie. Este o cale, și anume calea de mijloc. Propovăduiește echilibrul, detașarea, neutralitatea, armonia non-atașamentul, care integrate în viața de zi cu zi, conduc la libertate, sau mai bine zis la eliberare. Eliberarea din ciclurile karmice.

Buddha însuși îi îndeamnă pe discipoli să nu creadă, ci să experimenteze. Recunoaște relativitatea oricărui adevăr. Tot el mai spune că, dacă un om a ajuns într-un fel sau altul la o concluzie, acea concluzie nu este un adevăr absolut. Ea este doar adevărul acelei persoane. Iar noi oamenii suntem diferiți. Percepția noastră asupra lumii și vieții diferă în funcție de experiențele noastre și de nivelul nostru de conștiință.

Putem vorbi despre... pragmatism și realism.

Buddhismul afirmă un adevăr pe care din păcate mulți încă îl ignoră. Și anume că... a fi atașat de un lucru, sau de o concepție, și a privi alte lucruri sau concepții ca fiind inferioare, nu este decât o lipsă de înțelepciune, sau mai exact o încătușare. Învățătura chiar și cea buddhistă, este asemenea unei plute, scopul ei e de a te ajuta să treci râul, nu să te agăți de ea „for ever”.

Când era întrebat despre cum și ce este Dumnezeu, și dacă universul e veșnic, Buddha nu dădea un răspuns la aceste întrebări. El spunea că viața sfântă nu depinde de cunoașterea anumitor adevăruri, cum ar fi că universul este etern sau nu. Indiferent dacă știm sau nu asta, durerea din noi nu dispare nici nu ajungem în Nirvana.

În buddhism nu avem de-a face cu zeități, cu sfinți, ori cu ritualuri sacre.

Dar atunci cu ce avem de-a face?

Iată mai jos pe scurt ideile principale ce stau la baza acestei... filozofii:

Budhha și-a tinut primul discurs la Sarnath în India, loc pe care l-am vizitat și care este și azi dedicat buddhismului. Loc unde am văzut călugări meditând, ori făcând minunate aranjamente florale, unde se țin discursuri dar și un soi de ritualuri menite a menține vie filozofia și comunitatea (dedicate celor începători și așa cum am spus ne ținând de esența buddhismului) și unde călugării mai avansați meditează, indiferenți la privirile ori blitz-urile turiștilor curioși. Acolo, există și azi copacul unde Buddha a vorbit despre CELE 4 ADEVĂRURI NOBILE, cunoscute ca fiind „stâlpii” pe care se bazează întreaba sa învățătură.

Am să încerc să fac un rezumat al principalelor învățături din buddhism. E greu, dar... în fond cine trebuie să înțeleagă va înțelege. Iar cine vrea mai mult se poate pune pe studiu... amănunțit pentru a înțelege în profunzime. Există texte, există cărți, există documente. Există călătorii în India, Tibet și Nepal, locuri pe unde a trăit Buddha.

Deci...

Dacă e să concluzionăm putem spune simplu că... în viață nu suntem liberi (spiritual) pentru că experimentăm suferința, provenită din schimbare, atașamente, judecăți și temeri.

Buddha a rezumat astfel cele 4 adevăruri numite nobile:

- dukkha ( termen ce poate fi tradus prin suferință, chiar dacă nu există o traducere exactă, putând însemna și tensiunea dată de atașament, neliniște, dorință puternică ce ne încătușază, lipsă de libertate emoțională și/sau spirituală;
- samudaya - aparția sau originea dukkăi;
- nirodha - încetarea dukkăi;
- magga - calea care conduce la încetarea dukkăi.

Buddha a vorbit și despre fericiri. Aceastea în opinia sa sunt fericirea:
- vieții de familie și a vieții de pustnic;
- atașamentului și fericirea detașării;
- plăcerilor senzoriale și plăcerea renunțării;
- plăcerea fizică și cea mentală;
- dhyana.

Dar chiar și aceste fericiri sunt incluse în dukkha, pentru că sunt impermanente și deci supuse schimbării. Schimbarea fiind principalul factor care ne face nefericiți și dezechilibrați.

Suferința e determinată de plecarea fericirii, iar cele 5 agregate prin care percepem ce se întâmplă cu noi și provoacă suferință sunt:

- agregatul materiei – soliditatea, fluiditatea, caldura și mișcarea. (organele noastre de simț, formele vizibile,dar și sunet miros gust, pipăit.

- agregatul senzațiilor – plăcute, neplăcute, neutre. Ceea ce percepem fizic (miros, gust, obiecte tangibile), sau cu mintea (idei ganduri obiecte mentale)

- agregatul percepțiilor - cele care recunosc dacă obiectele sunt fizice sau mentale.

- agregatul condiționărilot mentale – include toate activitățile ce țin de voință, fie el bune sau rele. Acestea spre deosebire de senzații și percepții, produc efecte KARMICE.

Karma există!

Și ea determină continuarea vieții într-un alt trup. Deci reîncarnarea.

În concepția buddhistă, EFECTE KARMICE produc următoarele acțiuni voliționale: atenția, intenția, hotărârea, încrederea, concentrarea, înțelepciunea, energia, dorința, repulsia, ura, ignoranța, vanitatea, ideea de sine, etc. În total sunt 52 de activități și idei/percepții despre viață, ce produc karma.

În buddhism NU există SINE.

În hinduism, care este religia Indiei (Buddhismul nefiind o religie după cum am spus deja), se consideră că există în om o entitate permanentă, numită Atman (suflet în sanskrită) ea este veșnică și absolută, e partea aceea neschimbătoare din spatele lumii schimbătoare. În spiritualitate este cunoscut sub numele de Sine. Diferit un pic de suflet. Sinele fiind conștiința divină prezentă în noi toți, adică dumnezeul martor din noi, ce ne însoțește de-a lungul miilor de ani, și a sutelor de încarnări. Sufletul evoluează, Sinele nu, el este divin, și deci perfect. Un soi de conștiință martor, dacă vreți...

În filozofia buddhistă, nu există așa ceva, nu există un spirit permanent, neschimbător. Ceea ce transmigrează și merge mai departe este CONȘTIINȚA, însă numai atâta timp cât este atașată de materie. Nu există niciun gînditor în spatele găndului. Gândul însuși este gânditorul.

Ignoranța și setea, țin ființele legate de pământ, de această viață. Ceea ce urmărește buddhismul este elevarea conștiinței și detașarea ei de această lume. Pentru ce? Pentru a nu se mai reîncarna și a ajunge în Nirvana.

Unde greșesc oamenii?

Nerăbdarea sau mânia față de suferință nu o îndepărtează pe aceasta, dimpotrivă mai adaugă ceva la propriile necazuri. Deci e nevoie de înțelegerea problemei suferinței, cum apare și cum ne eliberăm de ea.

Atitudinea melancolică și tristă e considerată o barieră în calea realizării Adevărului. BUCURIA în schimb e unul din cei 7 factori ai iluminării, o stare esențială ptr realizarea Nirvanei.

AȘA CUM AM SPUS DEJA ÎN BUDDHISM EXISTĂ 4 ADEVĂRURI NOBILE.

Primul este că pe pământ oamenii experimentează dukka, sau în termeni generali suferința.

Al doilea adevăr nobil este faptul că suferința este provpcată de dorință. Iar aceasta, repectiv dorința, este cea care produce karma, adică re-existență și re-devenire.

Dorința este numită mai exact „sete”. Budhha vorbește aici despre:
- setea pentru plăcerile simțurilor;
- setea pentru existență și devenire;
- setea pentru inexistență.

Prin sete se înțelege și atașament, atât față de cele lumești, plăceri, mâncare, bogăție, dar și atașamentul față de idei, concepții, păreri, teorii și credințe, ori chiar idealuri de viață.

Atunci când corpul fizic, nu mai poate să funcționeze, energiile sale, nu mor în lipsa lui, ci continuă, luând o altă înfățișare sau formă, pe care o numim o altă viață. Între viață și moarte e numai un moment de gândire. Ultimul gând din această viață, condiționează primul moment de gândire din așa numita viață viitoare, care e de fapt continuarea aceleași serii.

Al treilea adevăr nobil faptul că se poate produce este extincția setei, ori reunuțarea la dorințe.

Și astfel putem să ne apropiem un pic de înțelesul Nirvanei.

In textele “pali”, Nirvana este însăși această extinție a setei. Ce înseamnă de fapt Nirvana? Nu există cuvinte pentru a o descrie, pentru că nu se poate descrie în termeni umani. Buddha ilustrează aceast fapt printr-o pildă, în care povestește despre o țestaosă care se întoarce în lac după o plimbare pe uscat. Un peștișor o întreabă curios, ce a făcut și unde a fost. „Am fost la o mică plimbare pe uscat, raspunde țestoasa. Poate vrei să zici un scurt înot! Nu... a spus testoasa, pe uscat nu se poate înota, întrucât este solid și se poate doar merge.” Însă peștele a privit-o uimit și neîncrezător. Apoi a spus sus și tare: „nu există așa ceva”. Într-adevăr, el nu putea concepe un lucru total diferit de mediul său și pe care niciodată nu l-a exprimentat.

Așa și pentru noi, nu pot exista cuvinte pentru a desctrie Nirvana,ea se poate doar... experiența. E dincolo de cuvinte. Astfel că dacă ni se povestește despre Nirvana suntem precum peștișorul, care nu poate înțelege natura solidului.

Cuvintele sunt simboluri pentru idei și lucruri cunoscute.

Un alt cuvânt pentru Nirvana este Libertate. Libertatea Absolută, față de rele, de dorințe, de ură, de ignoranță, de fapt față de toți termenii dualității, relațivității, timpului și spațiului.

De unde știm totuși că Nirvana există și că e... indescriptibilă?

Pentru că se poate realiza chiar din timpul vieții. Nu e necesar să mori pentru asta. Persoana care a realizat-o este cea mai fericită persoană din lume, este liberă de complexe, atașamente, griji și necazuri. Nu regretă trecutul și nu e obsedată de viitor. Ea trăiește pe deplin în prezent. Ea se bucură de lucruri, în cel mai adevărat sens. Este exuberantă, mulțumită, liberă de anxietăți, dorințe egoiste, ignoranță, îngâmfare. Gândirea sa e dincolo de toți termenii de dualitate. Pentru că Nirvana e dincolo de logică și raționamente.

Și astfel ajungem la al patrulea adevăr nobil – Calea.

Respectiv calea de a atinge stările enumerate mai sus. Această calea a fost descoperită de Buddha după ce a experimentat extremele, și a numit-o CALEA DE MIJLOC. Aduce calm, cunoaștere intuitivă, iluminare.

E cunoscută ca și Calea nobilă în opt părți.

Ea cuprinde:
- înțelegerea corectă;
- gândirea corectă;
- vorbirea corectă;
- acțiunea corectă;
- mod de viață corect;
- efort corect;
- conștientizare corectă;
- concentrare corectă;

Ce înseamnă „corect” din această perspectivă este studiat de către discipolii scolilor buddhiste. Nu intru în detalii pentru că nu e foarte mult de spus și nu e spațiul potrivit aici, dar voi da doar un exemplu. Pe scurt. Când se referă la ATENȚIA CORECTĂ, Buddha înțelege prin „corect”, faptul că trebuie să fii atent, prezent, la tot ceea ce faci, PREZENT prin activități, senzații, simțuri. Un mod de a dezvolta acestă atenție este practica respirației, dar și practica stării de observator. Adică a-ți observa gândurile, senzațiile, ca pe un film.

Potrivit lui Budhha ca un om să fie perfect trebuie să dezvolte următoarele două calități în mod egal:

- compasiunea – reprezentând iubire, caritate, toleranță, și alte calități din domeniul afectiv;
- înțelepciunea – ce ține de domeniul intelectual și al calităților minții.

MEDITATIA

Cuvântul folosit pentru asta este “bhavana” și înseamnă cultivare mentală sau dezvoltare. În buddhism aceasta are scopul de a curăța mintea de impurități și tulburări ( adica partea negativă a gândurilor și emoțiilor) și cultivarea celei pozitive. Prin aceasta suntem îndemnați să cultivăm calități precum: conștientizarea, inteligența, hotărârea, bucuria, încrederea, energia, care sunt menite să ducă la înțelepciunea capabilă să vadă adevărul suprem. Adică adevărata natură a lucrurilor și astfel să realizeze Adevărul Ultim, Nirvana.

Există 2 tipuri de meditatie buddhistă:

- shamadhi - dezvoltarea concentrării mentale, prin focalizarea minții într-un singur punct. Nu este ceva nou ea existând și înainte de Buddha. Aceasta poate conduce la Sfera nimicului, sau la sfera nici a percepției, nici a non percepției. Dar, totuși aceasta e o stare mistică, creată de minte și condiționată de aceasta, ce nu are legătură cu Realitatea ultimă, Nirvana.

- vipassana – o meditație specific buddhistă, bazată pe atenție, conștientizare, vigilență, observație, și care poate conduce la cunoaștere intuitivă și prin aceasta la realizarea Adevărului ultim, Nirvana. Nu se poate descrie în câteva rânduri toată tehnica amănunțit.

O tehnică recomandată pentru ancorarea în prezent și liniștirea minții este respirația, sau mai exact conștientizarea și conștiența inspirației și expirației.

Buddhismul nu este o religie.

Nu are nimic de-a face cu credința, rugăciunea, ritualul, ceremonia. Nu este o religie. Este o cale, ce doreste să conducă omul ce a pornit pe ea la realizarea realității ultime. La eliberare, fericire, pace prin perfecțiunea morală, spirituală, intelectuală.

În tările cu populație preponderent buddhistă precum Singapore, China, Nepal, Bhutan, Indonezia, dar altele, se practică totuși anumite obiceiuri și ceremonii ce pot părea la prima vedere religioase. Există temple, unde se adună adepții. Dar toate acestea sunt considerate a fi necesare pentru cei mai puțin avansați, pentru a le satisface nevoie de ceremonie, pentru a-i ajuta să meargă pe cale.




În final vă invit să meditați la o mică parte din înțelepciunea lui Buddha, adunată de discipolii săi în cartea Dhammapada, numită și CUVINTELE ADEVĂRULUI. Am ales doar câteva din multe, multe altele îndemnuri pe care dacă vom fi capabili să le urmăm cu siguranță vom avea o viață mai frumoasă și mai armonioasă.

- Nu căutați la greșelile altora, la lucrurile făcute sau lăsate neterminate de alții, ci luați aminte doar la lucrurile făcute, sau lăsate neterminate de voi înșivă.

- Orice rău și-ar face doi dușmani unul altuia, sau doi oameni subjugați de ură, o minte greșit direcționată poate face un rău cu mult mai mare.

- Nici mama, nici tatăl, nici vreo altă rudă nu poate face unui om un bine mai mare, decât acela produs de o minte corect direcționată.

- Dacă cineva nu găsește un tovarăș care să-i fie egal sau superior, atunci să-și urmeze drumul de unul singur. Nu există tovărășie cu nerodul.

- Chiar dacă întreaga viață, un prost se asociază cu un om înțelept, el nu va înțelege Adevărul, așa cum lingura nu înțelege gustul supei.

- Cineva ar putea învinge în luptă de o mie de ori, o mie de oameni, totuși cuceritorul suprem este acela care se cucerește pe sine.

- Sănătatea este cel mai mare câștig, mulțumirea cea mai mare bogăție, prietenul de încredere cea mai bună rudă, iar Nirvana fericirea supremă.

- Evită orice rău, cultivă binele, și purifică-ți mintea, aceasta este învățătura tuturor Buddha-șilor.

- În această lume, ura nu este stinsă prin ură, este stinsă prin iubire. Aceasta este o Lege eternă.

Vă doresc echilibru, iubire și armonie!

Carla von Vlad


Program cursuri REIKI si seminarii

CURS REIKI USUI, gradele 1,2,3.
- 10 martie 2018 ora 11:00, București
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

La această promoție ai transportul inclus!(transportul se va face prin curierul firmei în București și prin Posta română în celalalte orașe) .
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. (continuare)

Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. (continuare)

Ce pregatire am?

Cine sunt Din toate acestea, din trăiri și experiențe personale, din dorința de cunoaștere și de a o împărtăși pe cât posibil cât mai multor oameni, am început să scriu pe site-ul Lumea spirituală articole pe teme psihologice și spirituale, am crescut o dată cu site-ul și continui să cresc, am făcut inițieri și cursuri. În acest timp am publicat 5 carți și continui să scriu, având în pregătire încă alte câteva manuscrise pe aceste teme. (continuare)

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. (continuare)

Despre karma

Karma este efectul de bumerang, și chiar mai mult decât atât. Nu întotdeauna karma este a primi, ceea ce ai dăruit. Karma uneori înseamnă și că nu poți procesa anumite emoții, ești blocat în ele, nu poți trece peste. Și atunci e necesară vindecarea. Venim aici uneori pentru asta. (continuare)

Despre cuvânt

Nu putem ignora afirmația apostolului Ioan, Dumnezeu era Cuvântul. Pentru că pur și simplu cuvântul este cel ce zidește sau dărâmă. Cuvântul crează. CUVÂNTUL din care TOTUL s-a făcut este vibrație. Este sunet încărcat cu o anume informație exactă, direcționată precis, ce acționează asupra lumii din jur, dar în primul rând asupra emitentului. Chiar dacă cuvântul e adresat altcuiva. (continuare)

Despre dorinta, evolutie, sens…

Dorința umană e deseori un program de bază al sufletului ce se cere înfăptuit, materializat… și asta doar pentru a experimenta și prin experientă să creștem ca spirite, precum florile în acel promis Rai. (continuare)

Despre iubire

Nu am să dau o definiție, e imposibil. Nu doar pentru că e o trăire personală și unică, și în același timp atât de universală, cunoscută, și dorită de toți. Nu... Ci am să încerc foarte pe scurt să răspund unei întrebări puse de multi căreia i-am găsit un răspunsul destul de târziu. (continuare)

Tot despre iubire

A iubi pe celălalt este condiția esențială într-o relație, a fi alături de el/ea când există probleme în cuplu este o dovadă certă de iubire, însă a te lăsa călcat în picioare de cel iubit este o dovadă certă de NEIUBIRE DE SINE. (continuare)

Despre fericire

Ce înseamnă ea? Este o stare. O stare magică și magnifică, zbor peste munți tăcuți și ape învolburate, aripi spre stele, și îmbrățișare a sufletelor, dans cu un Dumnezeu nevăzut, și toate acestea sunt doar cuvinte palide pentru a descrie mai poetic o stare. (continuare)

Binecuvântare - Carla von Vlad

Cursuri si intieri reiki

ochi magic

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"
- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers.
Tu esti in tine si totul este in tine.
Soare, luna si stele se invirt in tine."
- Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. Nimic nu poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de entitati apartinand altor lumi? (continuare)

Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)