Home


Orele astrologice

Orele astrale Orice acțiune are un moment favorabil în funcție de poziția astrelor pe cer sau a caselor astrologice. Energii subtile influențează omenirea per anasamblu ele fiind timise spre Pământ din universul în care trăim. Trăim într-un univers holografic, unde totul este curpins în tot, unde totul este influențat de tot, aripa de fluture ce zboară la Tokio, poate într-adevar să schimbe starea anumitor lucruri la… București.

Totul este energie, vibratie diversă, totul de viu și interconectat. Pietrele, iarba, planetele, stelele, apa și văzhudul sunt la fel de vii ca și animalele și oamenii si fac parte din același TOT. Deci ele au o aură și emană enegie, fiecare o energie unică, o energie a sufletului ce se păstrează de-a lungul tuturor existențelor terestre secole la rând, până la finalul universului.

Într-adevăr așa cum spun inițiații distanța, spațiul, timpul sunt iluzii, gândul ajunge instantaneu acolo unde este trimis, chiar dacă e vorba de un loc sau o persoană aflată la sute de kilometri distanță, si el are puterea de a atinge, de a schimba starea celor atinși de el, este viu.

La hinduși, astrologii vedici, calculează momentele favorabile căsătoriilor sau momentul favorabil începutului unei acțiuni, ori al unei călătorii, ținând cont nu doar de zile și ore, ci chiar de minutul favorabil. Există într-adevar momente favorabile când o anumită acțiune se poate desfășura mai ușor, și are șanse mai mari de izbândă sau de a fi plăcută și benefică sufletului. Există momente când lucrurile se pot desfășura sub bune auspicii, sau din contra când stelele emit energii negative, aspre creatoare de conflict sau blocaje.

Revenind la astrologia planetară s-a constatat că există anumite ore favorabile anumitor activități. Ele sunt infuențate nu de o anume planetă, ci de casele astrologice. Astfel ele rămân valabile indiferent de zi, an sau zodie. Influențele sunt generale se observă o anume ușurință în respectivele activități la orele indicate, însă asta nu înseamnă că e neapărat necesar să ne limităm programul la a face doar respectivele activități, ci doar să știm că ele sunt sub bune auspicii.

Orele 8 – 10 – casa 11 – a prietenilor și protectorilor – favorabilă - contactelor sociale și relațiilor cu ceilalți.

Orele 10 – 12 – casa 10 – a carierei și relațiilor sociale - favorabilă – cererilor și solicitărilor ce au legătură cu această casă, au sanse mari să fie aprobate.

Orele 12 – 14 – casa 9 – a marilor studii și călătoriilor – favorabilă – activităților diverse, călătoriilor, învățatului și cititului.

Orele 14 – 16 – casa 8 – a morții și accidentelor, a sexului, a moștenirilor – favorabilă odihnei de după amiază.

Orele 16 – 18 – casa 7 – a relațiilor cu cei apropiați, favorabilă vizitelor sau discuțiilor prietenești.

Orele 18 -20 – casa 6 – a sănătății – putem simti o stare de slăbiciune temporară deoarece organismul de reface, favorabilă plimbărilor relaxante sau odihnei prin activități ce nu solicită organismul.

Orele 20 – 22 – casa 5 – a creației, culturii, bucuriei, distracției, plăcerii, copiilor – favorabilă tuturor activităților ce țin de aceste aspecte.

Orele 22 – 24 – casa 4 – a căminului și familiei – favorabilă discuțiilor între soți și planurilor de familie.

Orele 0 – 2 – casa 3 – a comunicării – o realizăm în vis sau în rugăciune și meditație – favorabilă - comunicării cu lumile subconștientului nostru, deseori visăm și de trezim brusc în miez de noapte pentru a ne aminti visul.

Orele 2 – 4 – casa 2 – a talentelor native – realizăm în vis ceea ce ne dorim.

Orele 4 – 6 – casa 1 – a personalității – în acest interval visele ne indică elemente necesare perfecționării caracterului și ni se transmit vise premonitorii importante.

Orele 6 – 8 – casa 12 – a eredității, bolilor, ocultismului, fenomenelor subtile dedicate evoluției spirituale – favorabilă – vizualizării realității dorite, programării neurolingvistice, și/sau visului. Deseori dacă avem privilegiul să dormim la această oră visăm premonitoriu și în urma viselor ne trezim brusc. Astfel le ținem minte.

În final vă ofer și o mică hartă ce contine diverse atribute și caracteristici ale zodiilor.

Să vă fie de folos!

Carla von Vlad Zodiac


Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI


Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.


Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI


Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.


De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI


Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI


Terapia iertarii - metoda Kahuna

Yin YangIn urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI


Din tainele vietii...

Din tainele vietii In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI


Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)